Ministerul Mediului: Frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice periculoase, din ce în ce mai mari și în România. Evenimentele climatice din 2021

Ministerul Mediului: Frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice periculoase, din ce în ce mai mari și în România. Evenimentele climatice din 2021
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 07/01/2022, 11:53
Actualizat: 07/01/2022, 12:13

Ministerul Mediul explică, comentând pe baza analizei Administratiei Națională de Meteorologie (ANM) privind evoluția climatică din 2021, că anul trecut a continuat tendința de creștere a temperaturii aerului în România.

Statistica confirmă faptul că frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice periculoase – precum temperaturi extreme, ploi torențiale generatoare de inundații, grindină, vijeli , etc – sunt din ce în ce mai mari și în țara noastră, comentează reprezentații Ministerului Mediului, într-o postare pe contul de Facebook, prin care preiau concluziile specialiștilor ANM, aflată în suboerdinea instuției

Conform analizei climatice a ANM, anul 2021 a înregistrat o temperatură medie anuală de 10,9°C, abaterea termică fiind de 0,69°C față de media perioadei 1981-2020, ceea ce confirmă tendința evidentă de creștere a temperaturii aerului din ultimele decenii.

Aceasta este în ușoară creștere față de datele din raportul ANM pentru 2020, publicat pe site-ul instituției, când temperatura medie anuală pe țară, de 10,8 grade Celsiune, a fost cu 1,7 grade Celsius mai mare decât normală climatologică (1981-2010), 9,1 grade Celsius.

2019, cel mai călduros an din perioada 2012-2021

Potrivit ANM, în intervalul 2012-2021 anomaliile termice pozitive au fost cuprinse între 0.69°C (2021) și 1,92°C (2019), aceasta fiind cea mai călduroasă perioadă de 10 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, fapt pus pe seama încălzirii climei.

În ordine descrescătoare cei mai calzi ani din perioada 2012-2021 sunt: 2019, 2020, 2015, 2007, 2018, 2014, 1994, 2009, 2013, 2012 și 2021.

ANM amintește că în vara 2021 a fost emis cel mai timpuriu cod roșu de caniculă în țara noastră, în intervalul 24-25 iunie, pentru șapte județe din vestul țării. La Timișoara s-a înregistrat cea mai mare valoare a temperaturii maxime și anume 39°C, în data de 24 iunie 2021, depășindu-se astfel recordul anterior înregistrat în ultima decadă a unei luni iunie (38,4°C în data de 30 iunie 1938).

Iulie 2021 a fost a treia cea mai caldă lună a lui Cuptor din ultimii 60 de ani, cele mai călduroase zile fiind 28 și respectiv, 29 Iulie, când la Băile Herculane s-au înregistrat 40,1°C în 28 Iulie, iar la Calafat, 40°C în 29 Iulie 2021.

Trei săptămâni consecutive de caniculă

Potrivit specialiștilor ANM; și prima jumătate a lunii august 2021 a înregistrat numeroase recorduri de temperatură, fiind de altfel a doua cea mai caldă din ultimii 60 de ani și cea mai secetoasă perioadă.

Cele mai mari valori de temperatură au atins 40,4°C la Bechet și 41,1°C la Calafat în data de 1 August, iar în 2 August, 40,1°C la Bechet, 40.2°C la Giurgiu și 40,4°C la Zimnicea.

De asemenea, în intervalul 15 Iunie-16 August 2021, la Calafat s-au înregistrat 36 zile caniculare (cu temperaturi maxime mai mari de 35°C), din care 21 zile, adică 3 săptămâni, au fost consecutive (26 Iulie – 16 August).

„Se observă astfel faptul că valurile de căldură sunt tot mai persistente pe teritoriul țării noastre, tendința de creștere a numărului de zile consecutive cu temperaturi caniculare fiind din evidentă îndeosebi în regiunile din sudul, estul și vestul țării”, precizează specualiștii ANM.

Seceta pedologică a fost puternică de la jumătatea anului

Mai mult, explică ANM, din punct de vedere al regimului de precipitații, anul 2021 a înregistrat o cantitate medie de 705.2 l/mp, ceea ce semnifică în medie un regim anual optim pentru agricultură, însă începând din a doua parte a verii și în lunile de toamnă, seceta pedologică a fost puternică, deficitele cele mai mari de apă înregistrându-se în zona Moldovei.

Anul 2021 a confirmat de asemenea faptul că intensitatea precipitațiilor a avut valori mai mari, îndeosebi pe intervale de timp scurte în lunile de primăvară sau vară.

Cele mai mari cantități căzute în 24 de ore s-au înregistrat în mai 2021 (181.6 l/mp la Stâna de Vale/18.05.2021, fiind depășit recordul anterior de 79.8 l/mp din data de 02.05.2015) și în iulie 2021 (116.1 l/mp în 20.07.2021 la Baraolt, față de recordul anterior de 96.0 l/mp din 02.07.1975 sau 115.7 l/mp din data de 20.07.2021 la Câmpulung Muscel, comparativ cu recordul anterior de 94.7 l/mp din data de 02.07.1975).

Tot la Câmpulung Muscel, în 29 august 2021 s-a înregistrat cea mai mare cantitate de precipitații maximă în 24 de ore (104.2 l/mp, față de 87.2 l/mp în 9 august 1958).

În lunile de iarnă, valorile totale au depășit mediile lunare cu peste 50%. În acest context, lunile ianuarie si decembrie din acest an au înregistrat chiar recorduri în ceea ce privește cantitatea medie de precipitații lunară la nivel național, ianuarie 2021 fiind a treia lună cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani (după ianuarie 1966 și 1963), iar decembrie 2021, a doua (după decembrie 1969).

Cele mai multe alerte pentru fenomene periculoase din ultimii trei ani

„În contextul încălzirii globale, schimbările în regimul climatic din România sunt influențate și de condițiile regionale. Datele arată că, schimbările referitoare la temperatură și precipitațiile medii apar împreună cu modificări ale statisticilor fenomenelor meteorologice extreme”, au subliat meteorologii ANM.

Astfel, în anul 2021 s-au emis cele mai multe alerte meteorologice pentru fenomene periculoase la nivel național din ultimii trei ani și anume:

  • Anul 2019 – 101
  • Anul 2020 – 146
  • Anul 2021 – 167

Avertizări meteorologice generale de cod roșu au fost două, emise în vara lui 2021, când a fost emis și cel mai timpuriu cod roșu de caniculă. Vara 2021 a fost a șaptea vară cea mai caldă din ultimii 60 de ani în România.

De asemenea, în vara 2021 s-au emis cele mai multe coduri roșii de tip nowcasting comparativ cu verile anilor 2019 și 2020:

  • Anul 2019: 2114, din care 79 de cod roșu
  • Anul 2020: 1346, din care 153 de cod roșu
  • Anul 2021: 1254,  din  care  217  de  cod  roșu

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal